Tradiţii arhitectonice la Mangalia

Prof. Pădureanu Elena Sanda



 În Mangalia, turiștii pot găsi un valoros exemplar de arhitectura dobrogeană. Casa este datată  în secolul XVIII, dată indicată în "Arhitectura R.P.R." nr.9 din 1956. Clădirea era amplasată pe strada Vânători*, în fundul unei curți, cu fațada spre est. Astăzi, după modificări ale străzilor și numelor de străzi ce s-au realizat în perioada comunistă, strada se numește Delfinului. Clădirea se compune din parter și etaj și este construită cu ziduri exterioare din piatră cioplită și zidită cu pamânt galben, iar zidul interior și zidul exterior dinspre sud al etajului este din paiantă. Un cerdac cu grilaj de șipci o desparte în două. Deși nu are ornamente, aspectul general al clădirii este plăcut. In interior, căminele cu coșurile lor sunt solidarizate cu zidul de piatră printr-o legatură  din același material. Planșeele au grinzi din lemn rotund, tăvănite cu pante mici, streșini mari, învelitoare cu olane. Ferestrele mari și foarte mari (specifice regiunii), în comparație cu mărimea încăperilor sunt situate în majoritate spre sud. Pardoseala este din pământ și lemn.1

Sursa: Fotografie personală
Casa unui negustor turc, sec. al  XVIII-lea, asa cum arată în secolul XXI.

    Constantin C. Giurescu și Dinu Giurescu prezintă această casă ca fiind a unui bogat negustor turc, Mehmet Hagi Samil. Ei consideră că această clădire împletește elemente arhitecturale locale și musulmane.2



    Pe aceeași stradă a Delfinului din Mangalia se află o altă casă deosebită, care ilustrează tradiția în arhitectură în acest oraș - o tradiție care conectează la lumea balcanică, dar și la cea danubiano-carpatică. Este o casă care are o prispă susținută de patru stâlpi, între două camere laterale la față. Acoperișul era din olană, specific zonei și Peninsulei  Balcanice. Avea o grădină generoasă în față, până la stradă. Este o casă de români.
Sursa: Fotografie personală
Casă dobrogeană din prima jumătate a secolului al XX-lea,  pe strada Delfinului, asa cum arată în secolul
al XXI-lea
Tipul acesta de casă cu prispă susținută de stâlpi de lemn este prezent și în picturile interbelice ale marilor pictori români care au poposit pe aici.**  Este o casă tipic dobrogeană, de oameni răsăriți, pentru perioada dintre cele două războaie mondiale.
   Case având o structură relativ similară au fost ilustrate de pictorii români care şi-au exersat penelul în verile în verile interbelice la Mangalia. Nicolae Tonitza a fost un obişnuit al Mangaliei interbelice. A realizat multe schițe și tablouri aici, imortalizând și case tradiționale, dispărute de mult, ca urmare a modificărilor urbanistice impuse de epoca comunistă dar și de cea postcomunistă.

Nicolae N. Tonitza (1886 – 1940) – Case tătărăști din Mangalia Ulei pe carton.3

   Astăzi, casa de patrimoniu se află în proprietate particulară. Ea este marcată de evoluția materială a proprietarilor, o familie musulmană, în continuare. A suferit unele reparații care au permis locuirea dar au deteriorat valoarea de patrimoniu. Poate că i-ar sta mult mai bine ca un muzeu, un muzeu cu caracter etnografic (dedicat comunității musulmane din zonă), decât închiriată unor locatari care nu acordă nici măcar un minim respect valorii de patrimoniu. Cine știe cât va mai putea rezista în picioare această clădire în condițiile în care proprietarii nu își pot permite întreținere de calitate; de o restaurare care să pună în valoare caracteristicile pentru care a fost încadrată la clădirile de patrimoniu, în Mangalia – nici nu poate fi vorba. Proprietarul actual ar avea mai mult de câștigat dacă ar demola clădirea și ar construe una nouă, decât să recondiționeze această clădire.
  Cea de a doua clădire menționată mai sus a suferit investiții pentru a fi întreținută. Acestea au fost de o mai bună calitate din perspectiva constructorului și a locatarului. Nu s-au respectat însă toate elementele inițiale. Acoperișul de olană, atât de specific Mangaliei interbelice a dispărut, înlocuit de creațiile tehnologice postcomuniste occidentale care au invadat România.
   Cele două clădiri continuă să fie o pată de culoare tradiționalistă în peisajul urban al Mangaliei. Vă invităm să le vedeți pe strada Delfinului, nu departe de Cercul Militar și de Portul turistic în Mangalia.
_______________________________
*. Casa continuă să existe, strada poartă poartă astăzi numele de strada Delfinului, întrucât vechea stradă a Vânători a fost fragmentată de modificările urbanistice ale perioadei comuniste, iar această parte de stradă a fost redenumită.  Casa este într-un avansat grad de degradare. S-a intervenit la interior și exterior. Reparațiile executate nu sunt în concordață cu idea de a respecta caracteristicile originale ale clădirii ca monument de arhitectură.  Gardul de piatră, specific dobrogean, a fost înlocuit cu un gard de sârmă, total inestetic.
2.       Constantin C. Giurescu, Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi,Eitura Albatros, București,  p. 512.
** Proprietate privată, casa a suferit reparații și s-a făcut schimbarea acoperișului, fără a se mai respecta tradiția – specificul zonei pentru acoperiș era olana.




Cu unele modificări, materialul a fost prezent în JURNAL. Mărturii și fotografii etnografice,
 proiect înscris în C.A.E.N. 2014, poziția 21, Domeniul Culturi și civilizații.