Prof. Pădureanu Elena Sanda
Ne-am obișnuit să privim istoria
diferitelor locuri ca niște miopi, sau ca niște copii duși de mână pe căi
bătătorite. Ne cantonăm întotdeauna asupra faptelor semnificative (din punctul
nostru de vedere) și neglijăm legătura strânsă dintre fapte, evenimente și
puterea pe care o răsfrâng locurile asupra faptelor. Neglijăm și chiar uităm
conexiunea strânsă ce exista între locuri și faptele oamenilor atunci când ne
deplasăm atenția pe verticala timpului și când, ca într-o spirală temporală,
regăsim fapte, întâmplări similare, în momente de timp diferite.
Am citit de curand un articol al
Aurorei Pețan, despre Peștera de la Limanu. Dacă nu simți locurile, puterea lor
de seducție, de atracție, nu ai cum să înțelegi faptele.
La Mangalia locul este binecuvantat de
ape – este binecuvantat de Dumnezeu! Este pe de o parte apa mării – cu furiile
si bucuriile ei, care, în ulțima sută de ani a stimulat turismul helio-marin.
Pe de altă parte sunt numeroase izvoare de ape sulfuroase și termale. Cele mai
mari astfel de izvoare au fost la sfarșitul secolului al XIX-lea și în prima jumatate a secolului
al XX-lea exploatate și cunoscute ca Băile
de pucioasă sau Băile sulfuroase
– cu amenajări minime.
Se regăseau în afara așezării de
atunci. Se ajungea la aceste băi cu carușa sau pe jos. Astăzi sunt captate și
constituie sursa de ape sulfuroase pentru Spitalul Balnear din Mangalia, pentru
Policlinica ce deservește astăzi Hotel
P afostul Hotel M
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/mangalia-combinatii-2x1-in-privatizari-strategice-99587.html
Șantierul Naval
Militar, unități militare navale
În același spațiu, în perioada comunistă s-au
dezvoltat unități de marină militară, Șantierul naval militar. Activitatea
balneară a fost mutată și dezvoltată în oraș, în apropierea falezei,
funcționale astăzi.
http://www.litoralsud.ro/mangalia/servicii/sanatoriul_balnear_si_de_recuperare_mangalia.php
Sanatoriul Balnear, Pavilionul A și
Pavilionul B
Este imposibil ca debitul mare al
acestor izvoare sulfuroase să nu fi fost cunoscut în antichitate și să nu fi
fost înțeles efectul lor terapeutic așa cum a fost el cunoscut la Germisara,
sau pe Valea Cernei, la Baile Herculane. Nu se cunosc informații scrise. Nu se
cunosc informatii scrise nici măcar din perioada greco-elenistico-romano-bizantină.
Muzeografii mangalieni insistă cu multă ardoare pe aspecte ce țin de marea
colonizare greacă și pe evoluția cetății Cal latis.
Specificul local “primitiv și banal” este marginalizat și neglijat, aproape
uitat.
S-au facut descoperiri ale unei așezări ce aparține culturii Hama ngia pe teritoriul pe
care astăzi la Mangalia se construieste un cartier de vile – în partea vestică
a orașului, foarte aproape de Lacul Mangalia și de locul de altădată al acestor
băi (cartierul de azi Dobrogea 3). Ce legatură exista între această așezare și
izvoarele termale și sulfuroase din zonă? Destul de aproape se afla și Peștera
căreia astăzi ii zicem “de la Limanu“ sau de la Caracicula (numele din perioada
stăpânirii otomane al aceleiași așezări), sau “de la Icoane“. Configurația ur bană de astăzi, evoluția economică contemporană au șters
și ultimele amintiri ale faptelor de altadată. Muzeul și muzeografii,
depozitari ai trecutului local geto-dacic “banal și primitiv” se dau și ei după
cum sunt vremurile – ridică în slăvi și se prezintă în mod deosebit cu tot ceea
ce este grecesc, greco-roman. De altfel Dobrogea în ansamblul său a fost de-a
lungul istoriei un creuzet al popoarelor – mulți, mulți venetici dinspre sud,
dinspre nord s-au transformat în timp în oameni ai locului, dacă n-au plecat
mai departe, și localnicii, modul lor de a gândi și acționa, de a reactiona la
stepa dobrogeană (care nu-i un loc tocmai como d
de a trai) și la marea cea mare de la rasarit.
Pentru epocile străvechi, locurile în care se regăseau izvoare cu un
debit mare de apă – și pe deasupra și termală și cu cali tăți
terapeutice – și pe de altă parte și o peșteră de mari dimensiuni, precum cea
de la Lima nu -
au jucat un rol aparte (vezi Oracolul din Delfi, care utilizase apele unor
izvoare cu efect halucinogen se pare). Noi astăzi nu mai suntem în stare să
vedem acest rol, am pierdut aceasta piesă de puzzle datorită semnificației
cetății Cal latis
în epoca greco-elenistico-romano-bizantina. Pierdem bruma de conexiune cu acele
timpuri străvechi prin captarea izvoarelor pentru activitățile balneare de
astăzi și prin construirea de cartiere de vile care rad sub temelia noilor
construcții orice ur mă
a așezării Culturii Hamangia la Mangalia. O casetă de sticlă, într-un colț de
muzeu, cu câteva cioburi și artefacte nu recrează imaginea vechii așezării ce
tocmai a fost acoperită de cartierul contemporan. E adevărat că, ridicarea
noilor construcții a permis realizarea săpăturilor arheologice, pentru că,
altfel uitarea, confera și ea un anumit tip de protecție pentru strămoși…
Nimeni nu este interesat de a salva ceva, in situ. Ne trăim clipa, prezentul. Unde ne sunt legăturile cu trecutul? Populația
romanescă a Mangaliei de astăzi își are originile în masiva colonizare
românească de la sfarșitul secolului al XIX-lea, după integrarea Dobrogei in România, după câștigarea ind ependenței de stat
a României (1878). Po pulația musulmană - turcă
și tătară, găgăuză, sporită aici în secolele de stăpânire a Imperiului Otoman,
secolele al XV-lea al XIX-lea - este
interesată de menținerea comunității, a tradițiilor sale specifice, a
legăturilor cu Turcia de astăzi sau cu Crimeea. Conexiunile cu Cetatea Cal ind ivizilor
ci doar o conexiune general-etnică și intelectualistă la acest trecut îndepartat,
la acest trecut traco-geto-dacic. Comunitatea etnică din spațiul
carpato-danubian s-a revărsat periodic și s-a întărit demografic între Dunăre și
Mare cu toate vicisitudinile vremii – prin transhumanță, colonizare. Sunt de acord
că trebuie să cautăm aceste rădacini străvechi, traco-geto-dacice, să le înțelegem și să le
cunoaștem, să le transmitem mai departe generațiilor care urmează. Dacă mai
marii locului de astăzi nu sunt interesați decât de turism, comert, ind ustrie și transporturi,
ce se poate face? Dacă arheologie se face numai premergător unor lucrări de
amenajări portuare, sau premergator deschiderii unor lucrări de construcții, ce
se poate face? Ce se poate face când, și în ur ma acestor descoperiri arheologice nu se
conservă nimic? Se poate spune că nu-i așa
și să-mi dați exemplul Hotelului Prezident. Da. Este unic. În România. Este
unica realizare de acest fel: la subsol s-a conservat in situ o mică porțiune din cetatea Callatis, în partea ei de sud.
Face parte din structura internă a hotelului și poate fi vizitată fără restricții.
Nici o altă tentativă n-a avut sorți de
izbandă. Nici un proprietar nu a vrut să se impovăreze cu conservarea in situ a trecutului acestor locuri, în
așa fel încât să fie vizitabil de către turiști. E costisitor, complicat, ocupă
spațiu și nu se încadrează în goana nebună după venituri realizate ușor și
rapid. Și, dacă mergi în Grecia, în
naționalismul lor excesiv, grecii știu să-și prezinte în mod comercial și cele
mai banale pietre. Și noi, turistii căscăm gura cu interes. Bravo lor! Noi tăiem
paduri, create cu mare greutate de stăpânirea românească, în Pădurea Comorova,
radem vestigii ale trecutului. Și ne mirăm ca sabia fărâmițării țării stă
deasupra capului nostru ca națiune. Da, am intrat în Uniunea Europeană, ce ne
mai trebuie națiune, trecut istoric specific. Ne trebuie un trecut istoric care
să dea bine, să nu deranjeze spiritele în uniune. Și noi, har Domnului avem un
trecut istoric ce, dacă insistăm pe el, din stravechime și până astăzi,
deranjează, și la sud, și la est și la vest și la nord.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu